În 2021, 1 copil din 3 s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și sprijin psiho-emțional, iar 4 din 10 copii români sunt afectați de izolare socială și educațională și lipsa condițiilor de trai decent, susține un studiu al Asociației Salvați Copiii. În acest context, Asociația EduMax, în cadrul proiectului Generația TehnoWorld, a organizat Festivalul de joacă „Tărâmul copiilor”, în incinta satului de vacanță „Comoara Bucovinei”, din comuna Ciprian Porumbescu.
Pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului în mijlocul naturii, echipa EduMax a pregătit, pentru cei aproape 400 de copii și 100 de adulți prezenți la festivalul de joacă, peste 30 de ateliere organizate pe grupe de vârstă și interese specifice.
„Cel mai plăcut mod de a învăța ceva este atunci când te joci. Doar astfel, poți să încerci experiențe noi, inedite, să ai momente de A-HA!, să fii pus în situația de a te descoperi, de a te defini, de a te manifesta, de a te motiva să înveți, de a relaționa. În joacă se pot face ușor teatru, lectură, robotică, programare, artă, interviuri și reportaje TV, dezbateri, procese de gândire critică, gândire logică”, a declarat profesoara Elena Manuela David, în numele echipei de organizare a Festivalului de joacă „Tărâmul copiilor”.
Copiii s-au bucurat de muzică și dans, jocuri lego, desene și jocuri cu baloane de săpun, pictură cu degetele pe hârtie și pietre, lansare de avioane, jocuri pe trampoline, ateliere de reportaje TV, face painting, pictură animale 3D, roboți, plantare de flori, jocuri de logică și strategie, ochelari VR, fotografii la minut cu măști. Părinții și adulții însoțitori au participat la activitățile sportive, dar și la atelierele de jucării croșetate, confecționare de bijuterii, pictură #GenerațiaTehnoWorld și ateliere sandwich time și de gătit sănătos. Toți participanții au beneficiat de atelierele de sport puse la dispoziție de Decathlon – pescuit, darts, tir cu arcul, zmee, alergare și ștafete, fotbal, baschet, badminton, frisbee, apoi s-au bucurat de spectacolul „Povești de buzunar”, oferit de Teatrul pentru Copii „Vasilache” din Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, de portretele realizate de maestrul Mihai Pînzaru PIM, de zona de fotografii organizată de Pixeda, de picnic, premii și surprize.
Fiecare copil prezent a primit cadoul său de 1 iunie constând dintr-un voucher oferit de către organizator cu care și- a putut alege o carte de la standul Cărturești. Mesajul acestui dar a fost faptul că o carte e cadoul ideal, pe care îl poți deschide din nou și din nou și 20 de minute de lectură în fiecare zi fac minuni pentru educația copiilor.
În satul de vacanță „Comoara Bucovinei” s-au adunat copii din cca 20 de școli din zona Fălticeni și municipiul Suceava. Au fost invitați numeroși copii din medii defavorizate – Școala Gimnazială din Ciprian Porumbescu, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din satul Capu Codrului – Țâmbocani. De asemenea, au participat copii cu performanțe sportive din zona Fălticeni, aduși de antrenoarea Diana Floriștean. Festivalul de joacă a adus împreună pe „Tărâmul copiilor” educatori, animatori, profesori, alături de copii din toate mediile sociale, pentru a le oferi în mod egal acces la educație prin joc, mișcare, artă și cultură care să creeze cadrul propice pentru stimularea creativității, a motivației și a dispoziției de învățare. Toate acestea cu scopul de a identifica soluții creative și ingenioase într-un spațiu de învățare privilegiat de densitatea mare de oportunități, apte să potențeze dezvoltarea elevului.
Parteneri: Decathlon, Cărturești, Fundația Umanitară ASSIST, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, Logiscool, Institutul Bucovina, Education ON, Gastro Bucovina, Pixeda, Bucovina Dance Studio, AJSPT (Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava), Intermedia TV, Comoara Bucovinei, Happy Color, Asociația „Aripi în Europa” Fălticeni, Asociația Pro-Volei Fălticeni
Creatori de alteliere: Mihai Pînzaru PIM (portrete), Maria Rusu (pictură animale 3D), Florentina Vlad și Mihaela Cîrdei (grădina de flori), Irina Biciușcă (ateliere de sport), Georgiana Prisăcari (bijuterii handmade), Nicoleta Cheler (jucării croșetate), Luiza Olenici (atelier preșcolari)
Actori: Anamaria Chelaru, Ibica Leonte, Andrei Iurescu
Echipa de organizare: Gabriela Pavel, Dana Postolache, Șerban Oșlobanu, Florin Florea, Laura Salciuc, Elena Manuela David, Anca Vranău, Maria Bodnar David, Ștefan Curic Ianovici (fotografii și filmări dronă) și echipa de voluntari coordonată de Asociația EduMax, precum și voluntarii invitați de partenerii evenimentului.
Despre companie: EduMax este o echipă dinamică de specialiști în domeniul educației lingvistice, perfecționați la prestigioase universități din țară și străinătate și cu experiență de traineri în lucrul cu copii, adolescenții și adulții. EduMax pune accent pe oameni, dezvoltă, căută soluții personalizate, își concentrează atenția pe rezultate valabile pe termen lung.