Franţa număra 61 de focare de gripă aviară la 1 ianuarie, un număr care a crescut cu 40 în câteva zile, potrivit ultimului bilanţ publicat duminică de Ministerul francez al Agriculturii, transmite AFP. Într-un comunicat de presă, Ministerul Agriculturii a precizat că 48 dintre cele 61 de focare confirmate au fost identificate în departamentul Landes (sud-vest-ul Franţei), o regiune care este un producător tradiţional de foie gras. În precedentul bilanţ, publicat în data de 29 decembrie, Ministerul Agriculturii a identificat 29 de focare de gripă aviară pe întreg teritoriul Franţei. De asemenea, Ministerul francez al Agriculturii a informat că va fi extins perimetrul în care autorităţile locale pot decide o sacrificare preventivă a păsărilor în jurul focarelor confirmate. În schimb, sindicatele fermierilor critică sacrificarea preventivă a animalelor sănătoase, apreciind că este vorba de o măsură "ineficientă din punct de vedere sanitar şi inacceptabilă din punct de vedere moral". Până acum nu există cazuri semnalate de transmitere a virusului gripei aviare de la păsări la oameni însă descoperirea unor astfel de focare a impus demararea unor campanii de sacrificare, iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise. AGERPRES/(AS – autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)