Piaţa rămasă liberă de o eventuală dispariţie a companiei Blue Air va fi ocupată de principalul său competitor şi nu de TAROM, operator aflat el însuşi în dificultate, atrage atenţia directorul general al Blue Air, Oana Petrescu, într-o scrisoare deschisă adresată joi Senatului României. Reacţia conducerii Blue Air survine la o zi după ce Senatul a adoptat amendamente care elimină din textul OUG 167/2020 prevederile referitoare la garantarea de către Guvern a unor credite în valoare de 300 de milioane de lei pentru compania Blue Air, cu scopul acoperirii pierderilor din pandemie înregistrate de operatorul aerian şi pentru susţinerea activităţii acestui până la 31 decembrie 2020. "În măsura în care Blue Air ar dispărea (aşa cum reiese din intenţiile exprimate cu ocazia şedinţei de ieri), piaţa lăsată liberă de Blue Air nu va fi ocupată de TAROM SA, ea însăşi în dificultate, ci de principalul nostru competitor. Pentru referinţă, această companie în ultimele luni a preluat deja, fără nici un cost, multe din rutele dezvoltate cu investiţii masive în ultimii ani de către Blue Air şi a ajuns să deservească, în septembrie 2020, peste 60% din piaţa de transport aerian din România", a subliniat Oana Petrescu, în scrisoare. Directorul general al Blue Air a apreciat că, în acest scenariu, respectivul operator aerian va extrage din aeroporturile româneşti profituri masive, care nu se vor întoarce în România. "Pasagerii români vor continua să călătorească, dar nu vor mai plăti taxe şi impozite în România. Aeronavele cu care aceştia vor călători vor continua să polueze, dar România nu va beneficia de contribuţii la fondul de mediu. Competitorii noştri poate vor angaja câţiva dintre piloţii, însoţitorii de bord, inginerii şi tehnicienii noştri, dar aceştia nu vor plăti decât parţial taxe în România şi nu vor contribui la continuarea tradiţiei aviatice româneşti. Competitorii noştri nu vor plăti contribuţii la autorităţile aviatice române, nu vor angaja companii româneşti şi nu vor lua în niciun fel în considerare interesul românesc, atunci când vor lua decizii comerciale. Aeroporturile româneşti vor fi dependente de un operator aproape monopolist, care va extrage profituri masive, profituri care nu se vor întoarce în niciun fel în România", se menţionează în document. Oana Petrescu şi-a exprimat speranţa că decizia Senatului de miercuri este o neînţelegere. "Sper că nu asta vă doriţi, şi că decizia dumneavoastră de ieri, aproape unanimă, este o uriaşa neînţelegere. (…) Stimaţi membri ai Senatului României, suntem surprinşi de decizia dumneavoastră de a respinge, în şedinţa de ieri, prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 167, aprobată de Guvernul României în data de 2 octombrie 2020, prin care este acordată o garanţie de stat de 300 milioane lei companiei Blue Air. (…) Suntem onoraţi de decizia Guvernului României de a ne sprijini în această perioadă complicată şi suntem hotărâţi să ne îndeplinim toate angajamentele pe care ni le-am asumat. Vom continua să luptăm pentru această companie, pentru aviaţia românească, pentru echipa şi pasagerii noştri. Din păcate, decizia dumneavoastră de ieri ne face misiunea mult mai dificilă. Deşi nu poate avea consecinţe juridice, ea impactează iremediabil încrederea, deja sensibil şubrezită, a pasagerilor şi partenerilor noştri comerciali. Faptul că statul roman a fost de acord să garanteze pentru noi este o mare responsabilitate. Prioritatea noastră zilele acestea este să ne asigurăm că implementăm măsura de ajutor de stat aprobată de Guvernul României, astfel încât să putem asigura continuitatea activităţii noastre şi să ne putem îndeplini toate angajamentele pe care ni le-am asumat", mai spune şeful Blue Air. Totodată, Petrescu a amintit că ajutorul de stat pentru compania pe care o conduce a fost avizat de Comisia Europeană. " (…) în data de 20 august 2020 Comisia Europeană a avizat, în regim de superurgenţă, o garanţie de stat de până la aproximativ 62 de milioane de euro (aproximativ 300 milioane lei) în favoarea companiei aeriene româneşti Blue Air. Măsura urmăreşte să compenseze compania aeriană pentru daunele directe suferite din cauza suspendării zborurilor în perioada 16 martie – 30 iunie 2020 (estimate la maxim 28 milioane euro), precum şi să îi ofere suport urgent pentru acoperirea deficitului de lichiditate (estimat la maxim 34 milioane euro). (…) Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil cu politica de concurenţă, a declarat: 'Sectorul aviaţiei a fost grav afectat de pandemia de coronavirus. Acest împrumut de 62 de milioane de euro garantat de stat va permite, în parte, României să compenseze Blue Air pentru pierderile suferite ca urmare a pandemiei de coronavirus. În acelaşi timp, va oferi companiei aeriene resursele necesare pentru a rezolva o parte din nevoile sale urgente şi imediate de lichiditate. Acest lucru va evita perturbările pentru pasageri şi va asigura conectivitatea regională, în special pentru numărul semnificativ de cetăţeni români care lucrează în străinătate şi pentru multe întreprinderi locale mici, care depind de biletele accesibile oferite de Blue Air pe o reţea de rute destinate să răspundă nevoilor lor specifice'", spune ea. În plus, scrisoarea atrage atenţia senatorilor că, în cazul în care decizia lor ar avea efecte retroactive, mii de locuri de muncă de înaltă calificare din economia românească ar fi pierdute. "Presupunând faptul că modificarea aprobată de dumneavoastră în şedinţa de Senat de ieri, 22 octombrie 2020, este preluată şi ratificată şi de Camera Deputaţilor şi promulgată de preşedintele României şi presupunând că prevederile sale ar putea avea efect retroactiv (ceea ce, din fericire, nu este cazul!), (…) România va pierde un contributor important la bugetul de stat, mii de locuri de înaltă calificare şi un pilon important al industriei aviatice româneşti. În plus, încrederea mediului de afaceri român şi internaţional în dorinţa statului român de a sprijini mediul antreprenorial va fi profund şubrezită", avertizează directorul general al Blue Air. Senatul a adoptat, miercuri, în plen, în calitate de primă cameră sesizată, OUG 167/2020 cu amendamente, astfel că prevederile prin care era acordat sprijin financiar de stat societăţii Blue Air pentru acoperirea pierderilor din pandemie şi susţinerea activităţii acesteia până la 31 decembrie 2020 au fost eliminate. OUG 167/2020 prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat prin care să se acorde un sprijin financiar pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an pentru care consiliile judeţene au calitatea de autoritate publică tutelară pentru compensarea pierderilor înregistrate în perioada martie/iunie 2020 ca urmare a pandemiei COVID-19 şi cauzate direct de această pandemie. Ministerul Lucrărilor Publice şi Dezvoltării şi Administraţiei are calitatea de administrator al schemei de ajutor de stat, bugetul maxim al schemei de ajutor de stat fiind de 22.284.000 lei. Totodată, OUG 167/2020 modifică şi completează OUG 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat societăţii Compania Naţionale TAROM şi societăţii Blue Air Aviation pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit amendamentelor adoptate de Comisia pentru buget, însuşite de plenul Senatului, se abrogă din OUG 139/2020 articolul prin care Ministerului Finanţelor Publice era autorizat "să garanteze în numele şi contul statului, la solicitarea societăţii Blue Air, unul sau mai multe împrumuturi, după caz, contractate de beneficiar (…) pe o perioadă de şase ani cu titlu de ajutor de stat şi ajutor de salvare". "Ajutorul de stat, sub forma de garanţie de stat, se acordă în scopul acoperirii cheltuielilor de exploatare şi de capital necesare susţinerii activităţii Blue Air până la data de 31 decembrie 2020 şi nu va depăşi valoarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi cauzate direct de această pandemie evaluate de această companie şi stabilită în conformitate cu decizia de autorizare a Comisiei Europene", este altă prevedere abrogată de Senat. Camera Deputaţilor va dezbate în calitate de for decizional OUG 167/2020 privind unele măsuri pentru susţinerea activităţii unor aeroporturi regionale, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 şi pentru modificarea şi completarea OUG 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat TAROM Blue Air pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19. AGERPRES/(AS – autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)