Noul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, va depune marţi jurământul de învestire în funcţie. Mihaiu a afirmat luni că preia un mandat greu, dar foarte interesant. "E oficial – mâine, la ora 14,00, voi depune jurământul. Din păcate, va fi o ceremonie cu uşile închise din cauza pandemiei. Mi-ar fi plăcut să vă am aproape pe toţi cei care m-aţi susţinut până în acest punct, fiindcă drumul pe care pornim e cu şi pentru noi toţi. Preiau un mandat greu, dar foarte interesant. Putem face o schimbare reală şi palpabilă pentru foarte mulţi oameni. Eu şi echipa mea suntem entuziasmaţi să începem. Ştiu din miile de mesaje pe care le primesc că s-au adunat foarte multe probleme. Multe urgente. Ştiu şi că mulţi dintre voi aţi adresat aceste probleme primăriei, dar nu aţi primit niciun răspuns. Această lipsă de comunicare va înceta", a precizat Radu Mihaiu, luni, pe Facebook. El a anunţat că, săptămâna aceasta, după ce va primi acces la informaţiile din Primărie, va prezenta un plan concret cu priorităţile imediate şi viziunea pe termen mediu şi lung. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)