Elveţianca Michelle Gisin a câştigat, marţi, proba de slalom de la Semmering (Austria), care a fost şi prima sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin. Gisin s-a impus cu timpul de 1 min 42 sec 05/100, fiind urmată de Katharina Liensberger (Austria), la 11/110, şi de americanca Mikaela Shiffrin, la 57/100. Foto: (c) CHRISTIAN BRUNA / EPA Gisin, campioană olimpică la combinata alpină în 2018, a reuşit astfel să întrerupă o serie de 28 de curse de slalom în Cupa Mondială câştigate de Mikaela Shiffrin sau de slovaca Petra Vlhova. Vlhova, victorioasă în primele cinci slalomuri din 2020, a ocupat locul patru la Semmering, la 1 sec 36/100 de învingătoare. Gisin a adus Elveţiei prima victorie la slalom în Cupa Mondială după o pauză de 19 ani. Precedenta victorie aparţinea schioarei Marlies Oester şi fusese realizată pe 20 ianuarie 2002, la Berchtesgaden (Germania). În clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin, după 10 din cele 32 de probe, pe primul loc se află Petra Vlhova, cu 515 puncte, urmată de Michelle Gisin, 427 puncte, şi Mikaela Shiffrin, 335 puncte, etc. Vlhova este prima şi în clasamentul Cupei Mondiale la slalom, după trei din cele nouă etape, cu 250 de puncte, urmată de Michelle Gisin, 225 puncte, Katharina Liensberger, 200 puncte, Mikaela Shiffrin, 185 puncte, etc. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)