Prozatorul Radu Paraschivescu, traducător, jurnalist şi redactor de carte, afirmă că prezenţa cu două cărţi – "Recviem vesel pentru tata" şi "Vitrina cu şarlatani" în Top 12 vânzări Humanitas 2020 reprezintă "o dublă bucurie" la care nu spera în urmă cu 20 de ani. "Sunt foarte fericit că apar cu două cărţi într-un top 12 al Humanitas. Cu 20 de ani în urmă, când mi-a apărut prima carte, nici nu mă puteam gândi că o să public la Humanitas, necum că o să intru într-un clasament al celor mai vândute titluri într-un an. E o dublă bucurie şi pentru 'Recviem vesel pentru tata' şi pentru 'Vitrina cu şarlatani', care constat că a prins un loc nouă, deşi n-a apărut demult", a declarat scriitorul pentru AGERPRES. Despre "Recviem vesel pentru tata", situată pe locul al treilea în topul de vânzări Humanitas ale anului care se încheie, Radu Paraschivescu spune că este o carte "la opusul bocetului". "Este o relatare tandră şi caldă (…) a câtorva episoade care au măsurat drumul ăsta al prieteniei şi al iniţierii, pentru că tata n-a fost un pedagog acru şi n-a fost un părinte din obligaţie. El şi-a dorit mult să aibă un copil şi de copilul ăla s-a ocupat, l-a grădinărit, l-a iniţiat în multe lucruri ale vieţii prin plimbări, prin tot felul de şiretlicuri, de care mi-am dat seama când era mult prea târziu şi aşa se face că recviemul ăsta este o cronică a prieteniei şi o cronică a tandreţei şi cronică a unei vieţi obişnuite a unei familii obişnuite din comunism şi de după aceea", a mărturisit autorul.El a spus că "Vitrina cu şarlatani" a fost deja etichetată de oameni care n-au deschis-o drept "o carte despre politicieni, în siajul, vezi Doamne, al unor cărţi de genul 'Orice om îi este teamă', sau 'România în 7 gesturi'". "N-are nici o legătură cu ele şi o spun cu siguranţa celui care a scris cartea. 'Vitrina cu şarlatani' este o carte în patru capitole, despre câteva forme ale imposturii, ale bunului plac şi ale primejdiilor pe care le atrage după sine impostura. (…) Politicienii, cum am spus, nu apar, dar anumiţi oameni, cărora le place să aibă păreri despre cărţi necitite, au stabilit deja nu numai că este o carte despre politicieni, dar că este o carte comandată sau scrisă după dictare de la Palatul Cotroceni. Prin asta am fost şi încadrat politic, mi s-a şi pus ştampila de, nu ştiu, de 'argat al lui Klaus Iohannis', dar, repet, e foarte simplu să-ţi dai cu părerea pe chestiuni pe care nu le stăpâneşti, pentru că nu există altă amendă, altă pedeapsă decât prăbuşirea în ridicol, ceea ce, până la urmă, e mai mult decât nimic", a spus Radu Paraschivescu. În prezent, scriitorul lucrează la mai multe cărţi. "Acum lucrez la o culegere de povestiri italiene, care se cheamă, ca titlu de lucru, 'Misterele din Fiumelatte'. (…) Sunt câteva proze, din diverse locuri ale Italiei şi din diverse perioade. Sunt şi din secolul al XVI-lea şi din zilele noastre şi din Lombardia şi din Toscana şi din Roma. Am şi o altă carte la care lucrez mai demult şi mai greu, se vede treaba, un roman care se cheamă 'Podul diavolului' şi pe care aş vrea să-l dau la sfârşitul lui 2021, în ideea că ne vom relua bunele obiceiuri ale târgurilor de carte", a încheiat Radu Paraschivescu. Într-un Top 12 al celor mai vândute titluri Humanitas 2020, publicat de editură, pe primul loc se află lucrarea "Isus al meu", de Gabriel Liiceanu, urmată de "Gânduri despre sine însuşi", de Marcus Aurelius, "Recviem vesel pentru tata", de Radu Paraschivescu, "Seducătorul domn Nae", de Tatiana Niculescu şi "Creionul de tâmplarie", de Mircea Cărtărescu. Pe locurile următoare se situează: "Demenţa digitală" – Manfred Spitzer; "Prevestirea"- Ioana Pârvulescu; "Despre destin" – Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu; "Vitrina cu şarlatani" – Radu Paraschivescu; "Care e diferenţa dintre un copil şi un laptop?" – Cristian Presură; "Dumnezeu, o istorie umană" – Reza Aslan; "Ichigo-Ichie" – Héctor García (Kirai), Francesc Miralles. AGERPRES/(A, AS – autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)