Tenismanul sârb Novak Djokovic este aproape sigur că va termina anul pe primul loc în clasamentul mondial şi va egala astfel recordul deţinut de americanul Pete Sampras, care a fost lider mondial la final de an de şase ori, după ce l-a învins pe croatul Borna Coric cu 7-6 (13/11), 6-3, miercuri, în optimi la Viena, transmite AFP. Djokovic l-a dominat pe numărul 24 mondial şi a obţinut calificarea în sferturile de finală, fază în care adversarul său va fi polonezul Hubert Hurkacz sau italianul Lorenzo Sonego. Cu victoria de miercuri, Djokovic nu mai poate fi ajuns teoretic în fruntea clasamentului mondial de spaniolul Rafael Nadal, în afara faptului în care numărul doi ATP nu va cere un wildcard pentru turneul de la Sofia, programat între le 8 şi 14 noiembrie, adică imediat după turneul Masters 1.000 de la Paris-Bercy, la care campionul de la Roland Garros şi-a anunţat participarea. Dacă Nadal îşi va păstra programul anunţat sau dacă Djokovic câştigă titlul la Viena, sârbul va termina anul 2020 pe primul loc în lume pentru a şasea oară şi îl va egala pe Sampras (lider mondial între 1993 şi 1998). ''Sampras a fost idolul meu în adolescenţă şi ar fi fantastic că egalez recordul său de încheia anul ca lider mondial pentru a şasea oară'', a declarat Djokovic. Sârbul de 33 de ani a terminat pe primul loc în ierarhia mondială anii 2011, 2012, 2014, 2015 şi 2018. Rivalii săi Rafael Nadal şi Roger Federer au reuşit această performanţă de cinci ori fiecare. Novak Djokovic, câştigător a 17 titluri de Mare Şlem, ţinteşte şi recordul deţinut de Federer de număr de săptămâni petrecute pe primul loc mondial, 310. Sârbul a început luni a 292-a săptămână a sa în vârful ierarhiei mondiale. În sferturile de finală ale turneului dotat cu premii de 1.409.510 euro s-a calificat şi campionul din 2018, sud-africanul Kevin Anderson, după 7-5, 6-1 cu spaniolul Pablo Carreno Busta. Rezultatele de miercuri: turul I Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.3) – Jan-Lennard Struff (Germania) 6-7 (3/7), 6-3, 6-4 Daniil Medvedev (Rusia/N.4) – Jason Jung (Taiwan) 6-3, 6-1 Jannik Sinner (Italia) – Casper Ruud (Norvegia) 7-6 (7/2), 6-3 Vasek Pospisil (Canada) – Felix Auger-Aliassime (Canada) 7-5, 7-5 turul II (optimi) Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Borna Coric (Croaţia) 7-6 (11), 6-3 Kevin Anderson (Africa de Sud) – Pablo Carreno Busta (Spania) 7-5, 6-1 AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)