Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, al treilea favorit, a fost întrecut de bulgarul Grigor Dimitrov cu 6-7 (5/7), 6-4, 6-3, joi, în optimile de finală ale turneului ATP de la Viena, dotat cu premii totale de 1.409.510 euro. Dimitrov (20 ATP) şi-a luat astfel revanşa în faţa lui Tsitsipas (5 ATP), după ce grecul a câştigat la începutul lunii, în optimi la Roland Garros, cu 6-3, 7-6 (9), 6-2. Vineri, în sferturi Dimitrov va primi replica britanicului Daniel Evans, care s-a impus fără probleme în faţa austriacului Jurij Rodionov, cu 7-5, 6-3. Bulgarul are 3-1 în meciurile directe cu Evans, pe care l-a învins de două ori în 2019 şi 2020. Rezultatele înregistrate joi în optimi: Lorenzo Sonego (Italia) – Hubert Hurkacz (Polonia) 7-6 (8/6), 7-6 (7/2) Grigor Dimitrov (Bulgaria) – Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.3) 6-7 (5/7), 6-4, 6-3 Daniel Evans (Marea Britanie) – Jurij Rodionov (Austria) 7-5, 6-3 Daniil Medvedev (Rusia/N.4) – Vasek Pospisil (Canada) 4-6, 6-3, 6-2 Andrei Rublev (Rusia/N.5) – Jannik Sinner (Italia) 2-1 (abandon Sinner) Dominic Thiem (Austria/N.2) – Christian Garin (Chile) 6-3, 6-2 AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)