Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri seara, că şi cel de-al doilea test COVID-19 pe care l-a efectuat a ieşit negativ, în contextul în care viceprimarul şi secretarul primăriei sunt contaminaţi cu SARS-CoV-2. Edilul a anunţat că s-a retras să lucreze de la domiciliu, ca măsură de protecţie şi afirmă că doar purtarea măştii l-a ferit de contaminare. "După două zile de muncă la domiciliu, am făcut încă un test azi şi a ieşit tot negativ. Le-am făcut din precauţie; nu am fost contact direct pentru că am purtat masca. O să încerc şi în următoarele săptămâni să ţin cât de multe întâlniri online şi să încurajez colegii să lucreze în schimburi şi de acasă. Colegii mei (viceprimarul şi secretarul primăriei, n.r.) evoluează bine. Viceprimarul îmi spune că are doar dureri de muşchi, se odihneşte, dar speră că de săptămâna viitoare va putea să lucreze de acasă. Am trecut din nou pe lângă virus, iar ceea ce mă ţine în siguranţă este purtarea măştii. V-o recomand!", a transmis Dominic Fritz, într-un comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)