Autorităţile vietnameze au mobilizat armata pentru a veni în ajutorul echipelor de căutare şi salvare după ce taifunul Molave a lovit provinciile centrale ale ţării, declanşând alunecări de teren soldate cu victime, a informat joi guvernul de la Hanoi, potrivit dpa. Până joi dimineaţă, 13 persoane şi-au pierdut viaţa în urma producerii a două alunecări de teren în provincia Quang Nam, iar alte 40 sunt în continuare date dispărute. "Putem prognoza traseul furtunii sau cantitatea de precipitaţii (pe care o aduce), dar nu putem prevedea când se vor produce alunecări de teren", a declarat într-un comunicat vicepremierul Trinh Dinh Dung, înainte de a adăuga că drumurile de acces spre zona unde au avut loc alunecările de teren au fost îngropate sub noroi. Taifunul Molave, descris de autorităţi drept cea mai puternică furtună care a lovit Vietnamul în ultimii 20 de ani, a atins uscatul miercuri în provinciile de coastă Quang Nam şi Quang Ngai în jurul orei locale 11.00 (04.00GMT). Însoţit de viteze ale vântului de până la 135 de kilometri la oră, taifunul a dezrădăcinat copaci şi a avariat acoperişurile a peste 88.000 de case, potrivit unei declaraţii a guvernului. Două bărci de pescuit s-au scufundat marţi seara, în timp ce încercau să caute adăpost, 26 de pescari fiind daţi dispăruţi, potrivit presei locale. Provinciile centrale de la Nghe An la Quang Binh au fost avertizate să se pregătească pentru ploi torenţiale până duminică. Cu o cantitatea de precipitaţii preconizată să atingă 700 de milimetri, riscul de inundaţii şi de alunecări de teren este extrem de ridicat. Provinciile centrale ale ţării s-au confruntat deja cu inundaţii istorice, cel puţin 130 de persoane pierzându-şi viaţa în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren între 6 şi 25 octombrie. AGERPRES/(AS – autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Internationale Planeta Treisprezece morţi şi 40 de dispăruţi după ce taifunul Molave a lovit...
Treisprezece morţi şi 40 de dispăruţi după ce taifunul Molave a lovit Vietnamul
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.