Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că autorităţile se aşteaptă ca în două săptămâni să se vadă deja efectele noilor măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19 care sunt decise zilele acestea. "Paşi se fac în fiecare zi şi aşteptăm ca în două săptămâni să se vadă deja efectele măsurilor pe care le luăm zilele acestea. Noi prevedeam o creştere a numărului de cazuri şi de aceea şi până acum am luat un set de decizii ale căror efecte le-am monitorizat. Cu fiecare localitate în care creşte numărul de infectări facem două tipuri de analize, una, a măsurilor luate până acum şi doi, ce măsuri mai putem lua, astfel încât pandemia să fie ţinută în anumite limite. Pandemia nu dispare, creşterea infectărilor va exista, totul este să limităm această creştere a infectărilor", a declarat Raluca Turcan, miercuri seară, la B1 Tv, întrebată care ar fi pragul de infectări cu COVID-19 de la care autorităţile iau în calcul noi măsuri de restricţie, având în vedere că numărul de cazuri creşte zilnic, ajungând miercuri la peste 8.600. Ea a explicat şi de ce autorităţile guvernamentale acţionează pe două direcţii în gestionarea pandemiei. "Analiza măsurilor restrictive şi eventual paşi mărunţi în sensul unor noi reguli de protecţie sanitară reprezintă o direcţie, însă cea mai importantă direcţie este suplimentarea permanentă a capacităţilor sistemului sanitar şi întărirea sistemului sanitar. (…) Sunt eforturi care se fac zilnic şi este foarte greu să spui de azi pe mâine cu cât ai crescut, însă dacă te uiţi în urmă, putem vedea că s-a dublat numărul de paturi la ATI, s-a dublat numărul ventilatoarelor puse la dispoziţie, aparatelor de oxigen. Aşadar, aşa cum spuneam, pe o ţară prăduită şi pe un sistem sanitar în paragină noi am reuşit să salvăm zilnic vieţi care, altfel, nu ştiu, probabil ar fi fost trecute la pagube colaterale. Uneori stau să mă gândesc dacă în acest an nu ar fi fost Guvernul PNL şi ar fi fost Guvernul anterior (…), oare ce s-ar fi întâmplat cu România noastră în această perioadă a acestei crize fără precedent?", a spus Turcan. Fiind întrebată care ar fi totuşi proiecţia pentru luarea de noi măsuri, având în vedere că se vorbeşte şi de o colmatare a sistemului sanitar, ea a răspuns: "Mi s-ar părea lipsit de responsabilitate civică să mă apuc acum să fixez nişte niveluri de aşa-zisă colmatare, când, iarăşi, dacă privim în urmă, anticipam diferite stadii de blocaj şi de distrugere totală a sistemului sanitar". "Important este ca sistemul sanitar să fie întărit cu achiziţii, să fie întărit cu resursă umană, să fie în permanenţă urmărit acest echilibru între paturi şi condiţii pentru bolnavii COVID şi pentru cei care nu sunt COVID, că în România mai sunt oameni bolnavi care trebuie trataţi în spitalele româneşti. Şi, de asemenea, un aspect foarte important şi pentru care eu fac un apel din tot sufletul şi din toată inima, oamenii să respecte regulile. (…) Nimeni nu spune că nu trebuie să-ţi trăieşti viaţa, dar cred că sunt momente în care avem datoria pentru cei din jurul nostru să facem eforturi. (…) Şi atunci, unde creşte numărul de infectări se închid terasele, se închid cafenelele pentru 14 zile, încercăm să restrângem această activitate socială chiar şi în parcuri, astfel încât să-i determinăm să nu ajungem la carantinare. Până la urmă, obiectivul nostru, acum, în acest moment, este să nu ajungem la carantinarea localităţilor, că nimeni nu-şi doreşte să ai o viaţă socială limitată (…), să blochezi activităţile economice, activităţile profesionale. Noi am vrea ca lumea să se conformeze, astfel încât să putem ţine această pandemie în anumite limite", a subliniat Turcan. Întrebată despre faptul că la nivel local sunt vizate măsuri diferite la acelaşi grad de infectare, dându-i-se exemplul oraşelor Timişoara, care ia în calcul carantinarea şi Sibiu, unde nu s-a vorbit despre aceeaşi măsură, ea a spus: "Atât timp cât clamăm descentralizarea mi se pare corect să responsabilizăm instituţiile locale". "Şi sunt foarte multe judeţe unde autorităţile locale s-au mobilizat exemplar, au făcut parteneriat cu societatea civilă, cu mediul privat şi au sprijinit oamenii într-un mod extrem de eficient. Aşadar, dacă noi ţipăm după descentralizare şi alocare de resurse, atunci când este greu haideţi să ne luăm cu toţii responsabilitatea. Şi eu cred, şi noi, până la urmă, ca Guvern, ne asumăm. Atunci când se vorbeşte de carantinare, da, este nevoie de avizul INSP, pentru că totuşi nu poate să vină oricine să spună 'ştii, m-am uitat eu la numărul de cazuri şi nouă ni se pare că trebuie să carantinăm o localitate'. Ca să ajungi la carantinarea unei localităţi trebuie să ai o evoluţie constantă, trebuie să fi luat nişte paşi anteriori, astfel încât să te asiguri că acea este soluţia finală sau maximă şi acolo intervenim cu avizul INSP. În rest, facem parteneriat. Toţi colegii mei care sunt în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă comunică zilnic cu prefecturile, cu DSP-urile, cu alte instituţii din subordinea Guvernului din teritoriu, astfel încât deciziile să fie juste, şi nu improvizate", a explicat Turcan. AGERPRES/ (A – autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda) Citeşte şi: * Turcan: Premierul a convocat o şedinţă operativă privind măsurile prefigurate în localităţile cu rata de infectare de peste 3 la mie
Turcan despre evoluţia cazurilor de COVID: Aşteptăm ca în două săptămâni să se vadă efectele măsurilor luate zilele acestea
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.