Filmul egiptean "I am afraid to forget your face", în regia lui Sameh Alaa, a câştigat joi seară premiul Palme d'Or pentru cel mai bun scurt metraj la Festivalul de la Cannes, singurul trofeu decernat în cadrul celei de-a 73-a ediţii, amânată din cauza pandemiei de coronavirus, relatează EFE. Premiul a încheiat această mini-ediţie simbolică şi efemeră de doar trei zile în care au fost proiectate patru filme din selecţia oficială şi proiectele din secţiunea Cinefondation dedicat şcolilor de film. Scurtmetrajul premiat, care s-a impus în faţa altor zece filme candidate, se axează asupra lui Adam, care este dispus să facă totul pentru a se reuni cu iubita lui de care a stat despărţit 82 de zile. Trofeul se adaugă celui decernat miercuri proiectului "Catdog", un film de 20 de minute în regia lui Ashmita Guha Neogi, studentă la Institutul de Cinematografie şi Televiziune (FTII) din India, care prezintă relaţia dintre două surori care sunt despărţite în copilărie şi care a câştigat premiul I la secţiunea Cinefondation. Câştigătorul premiului I din secţiunea Cinefondation şi scurtmetrajele din competiţia festivalului sunt proiectate vineri la Cinema du Pantheon din Paris. Organizatorii festivalul au anunţat pe 19 martie că sunt obligaţi să amâne tradiţionala întâlnire din luna mai din cauza crizei sanitare. Organizatorii au optat în aprilie pentru o ediţie fără palmares, cu o marcă specială care a însoţit filmele la premieră şi o mini-ediţie de doar trei zile. Marele public a fost înlocuit de jurnalişti şi de criticii acreditaţi la actuala ediţie, unde la proiecţii utilizarea măştilor şi distanţarea fizică au fost obligatorii. Accesul a fost gratuit pe baza locurilor rezervate în prealabil pe internet.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: I am afraid to forget your face / Facebook