Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scoate la concurs, prin încadrare directă din sursă externă, 264 de posturi în cadrul structurilor centrale şi teritoriale pentru Protecţia Animalelor, a anunţat, vineri, ministrul Marcel Vela. "Vă anunţ (…) scoaterea la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, pentru 264 de posturi în cadrul structurilor centrale şi teritoriale pentru Protecţia Animalelor. Astfel, se va completa organigrama formată din poliţişti judiciarişti, poliţişti de la ordine publică şi medicii de la ANSVSA transferaţi la noua Direcţie pentru Protecţia Animalelor, care va funcţiona în structura IGPR", a scris, vineri, ministrul Marcel Vela pe pagina sa de Facebook. Astfel, se va organiza concurs de încadrare pentru 49 de posturi de ofiţer de poliţie, 86 de posturi ofiţer cu specializarea medic veterinar şi 129 de posturi de agent de poliţie. Înscrierile se fac on-line, până în data de 28 decembrie 2020, la toate unităţile de poliţie care au anunţat concursurile. Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor pot fi accesate pe site-ul Poliţiei Române. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)