- Peste 1600 de creditori înscriși la masa credală
- Peste 9 miliarde de lei revendicați în total
București, 29 aprilie 2022 – CITR, parte a Impetum Group, în calitate de lichidator judiciar al City Insurance, cea mai mare companie de asigurări din România intrată în faliment în 9 februarie 2022, afișează tabelul preliminar al creditorilor, care conține peste 1600 de creditori înscriși la masa credală. Totalul creanțelor revendicate se ridică la peste 9 miliarde lei (peste 1.8 miliarde Euro), dintre care a fost determinată o expunere totală în valoare de 8 miliarde lei (peste 1.6 miliarde Euro). Tabelul va fi disponibil aici (link). Data primei ședințe a adunării generale la care pot participa creditorii va avea loc pe 6 mai 2022.
„După acest proces de analiză a impactului falimentului City Insurance, o companie care deținea o cotă de piață de peste 43%, este limpede că avem de-a face cu cel mai complex faliment al unei companii românești. Totalul expunerii unui număr de aproximativ 1600 de creditori se ridică la peste 9 miliarde de lei. În doar două luni, echipa CITR a gestionat această etapă a proiectului prin inovație și cu alocarea unor resurse impresionante. Rezultatul este o analiză juridică și economică profundă și obiectivă, care aduce transparență atât asupra impactului pe care acest faliment îl are asupra economiei noastre cât și la nivelul fiecărui creditor în parte. Mai departe urmează să finalizăm și să prezentăm creditorilor primele concluzii privind cauzele și împrejurările care au condus la falimentul companiei. De asemenea, vom trece la etapa evaluării patrimoniului și vom continua demersurile de recuperare a creanțelor”, a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Masa credală este compusă în principal din următorii creditori: Fondul de Garantare al Asiguraților (FGA) cu peste 2 miliarde lei, CNAIR, care a solicitat înscrierea cu suma de 1,6 miliarde lei reprezentând expunerea totală aferentă polițelor de garanții al căror beneficiar este,
Asiguratori și Reasiguratori cu peste 700 milioane lei, ANAF cu aproximativ 93 milioane lei. Lista completă va fi disponibilă aici.
500.000 de documente analizate în 2 luni
„Peste 1600 de cereri însemnând aproximativ 40.000 de dosare individuale de daună de la creditori și-au revendicat dreptul de a fi înscriși la masa credală a City Insurance, determinând un proces contra-cronometru de analiză a declarațiilor de creanță. Peste 100 de specialiști au fost implicați în acest proces a cărui amploare a fost dată și de volumul de documente generate de către creditori. Astfel, echipa CITR a analizat peste 500.000 de documente și a gestionat cu succes această etapă a proiectului. Amintim că toate polițele de asigurare emise de City Insurance încetează de drept la data de 11 mai,aceasta fiind ultima zi de valabilitate. Prin urmare, în intervalul rămas până la această dată, toți asigurații City Insurance sunt obligați să încheie polițe noi de asigurare.” a spus Oana Munteanu, Partener în cadrul CITR și managerul proiectului City Insurance.
Creditorii de asigurări pot solicita sumele înregistrate față de City Insurance atât de la FGA cât și de la masa credală. Echipa CITR a notificat peste 70.000 de creditori, dintre care 1600 au depus cereri de înscriere la masa credală. O parte semnificativă a acestora a apelat la recuperarea datoriilor prin FGA.
Experiența CITR în domeniul asigurărilor
CARPATICA ASIG s-a confruntat cu un deficit de capital de 707 milioane de lei la finele lunii iulie 2016, când ASF a retras licența de funcționare a companiei și și ulterior a formulat cerere de deschidere a procedurii de faliment. De la data deschiderii procedurii, în februarie 2017, numărul creditorilor a ajuns la peste 600, iar CITR a făcut distribuiri de aproximativ 130 milioane lei. Proiectul Carpatica Asig a însemnat gestionarea a peste 10000 de litigii.
Proiectul CERTASIG – Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. este în gestionarea CITR din iunie 2020. Conform tabelului preliminar de creanțe, numărul de creditori este în acest moment de peste 160. Procedura de valorificare a activelor companiei este în derulare în acest moment, recuperările de creanțe aflate în curs fiind de aproximativ 10 milioane lei.
Despre CITR
CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro și distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești de impact.
CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, în misiunea de a crea un impact pozitiv în economie.
Comunicat de presa Finante Contabilitate