Prima licitaţie online organizată de Muzeul Luvru, care a cuprins donaţii ale unor mari case de modă şi experienţe exclusive, precum asistarea la restaurarea tabloului Mona Lisa, a strâns 2.365.000 de euro, în cinsprezece zile, a anunţat miercuri muzeul parizian citat de EFE. Fondurile obţinute de Luvru vor fi destinate integral amenajării unui nou spaţiu de 1.150 de metri în inima muzeului, dedicat educaţiei artistice şi culturale, a cărui deschidere este prevăzută pentru toamna anului 2021. Acest spaţiu a fost planificat înainte de pandemie şi a fost conceput pentru ca familii, grupuri şcolare, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii lor să poată experimenta cultura într-un mod deosebit. "În actuala situaţie deosebit de dificilă pentru muzee ne bucurăm să putem sprijini această instituţie mondială şi să contribuim la vânzare prin licitaţie a 24 de loturi excepţionale care au suscitat un mare interes între colecţionarii internaţionali care iubesc Luvrul", a declarat Cécile Verdier, preşedinta casei Christie's Franţa, coorganizatoare a evenimentului. Casa de licitaţie britanică alături de cea pariziană Drouot au fost alese pentru a gestiona vânzarea acestor experienţe, care au inclus "Noaptea magică la lumina torţei", o vizită nocturnă la muzeu care a fost vândută cu 38.000 de euro. Crearea unui parfum Dior inspirat din capodopera favorită, o cină pe monumentul Arc du Carrousel situat în grădinile Tuileries, sau un parcurs pe culoarele Luvrului alături de preşedintele său, Jean-Luc Martínez, sunt câteva dintre experienţele propuse la această licitaţie încheiată la 15 decembrie. Dintre cele nouă activităţi propuse, cea care a strâns cele mai multe fonduri (90.000 de euro) a fost posibilitatea de a petrece câteva ore în prezenţa Giocondei. Aşa numita "Joconde mania" oferă posibilitatea de a vedea cum este coborât de pe perete, o dată pe an, şi scos din sticla securizată unul dintre cele mai celebre tablouri din lume pentru a fi examinat şi, la nevoie, restaurat. Loturile au inclus şi bijuterii, articole vestimentare şi accesorii de lux oferite de mărcile Dior, Louis Vuitton sau Cartier care au sprijinit acest proiect. "În această perioadă dificilă ce continuă, mai ales pentru muzee, rezultatul bun al acestei vânzări aduce o perspectivă pozitivă", a declarat Alexandre Giquello, preşedintele casei de licitaţii Drouot, referindu-se la redeschiderea muzeelor care era prevăzută pentru 15 decembrie şi care a fost amânată, în contextul pandemiei, pentru 7 ianuarie 2021.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mihaela Moise, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Internationale Life Licitaţia de ”experienţe” organizată de muzeul Luvru a strâns peste 2 milioane...
Licitaţia de ”experienţe” organizată de muzeul Luvru a strâns peste 2 milioane de euro
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.