București, 2 iunie 2022. Trustul de Montaj Utilaj Chimic București (TMUCB SA), o companie istorică cu capital privat autohton și una dintre cele mai mari companii din domeniul construcțiilor, iese după 8 ani din insolvență. Încă din anul 1958,TMUCB SA a realizat în România și în străinătate proiecte tehnologice complexe la cheie pentru industria chimică și petrochimică, metalurgică, a cimentului, a celulozei și fabrici de hârtie, centrale termoelectrice și nucleare, fabrici de zahăr, fabrici de automobile, rezervoare, conducte de transport și distribuție pentru produse petrochimice, gaz, apă, abur, etc.Compania este specializata în proiectarea, fabricarea, asamblarea și montajul utilajelor și echipamentelor tehnologice, a rezervoarelor de stocare pentru benzinarii, a sistemelor de conducte, a structurilor metalice.
”TMUCB este o companie care demonstrează că reorganizarea judiciară este o soluție viabilă pentru redresarea afacerii, iar insolvența nu înseamnă faliment, dacă procedura este aplicată încă de la primele semne de dificultate. În cazul TMUCB SA, procedura de reorganizare a fost foarte îndelungată: 8 ani de insolvență, dintre care 6 ani de reorganizare, cu foarte multe provocări dar ne bucurăm că împreună cu conducerea companiei am găsit soluții pentru continuarea activității. Ne bucură această realizare, cu atât mai mult cu cât sub 5% dintre companiile aflate în insolvență reușesc să se reorganizeze pentru că apelează la astfel de proceduri când se află într-un grad avansat de dificultate și salvarea lor este foarte dificilă. Pe parcursul reorganizării, peste 33 milioane de lei au fost redați creditorilor”, a declarat Oana Munteanu, Partener în cadrul CITR, care a precizat că insolvența asigură un tratament echitabil, atât pentru companie, cât și pentru creditori.
Pe perioada derulării procedurii de reorganizare, CITR a gestionat patrimoniul companiei și a achitat datorii către creditori în valoare de 33 de milioane de lei.
TMUCB SA a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri netă în valoare de 5.9 milioane de lei iar pentru acest an compania țintește afaceri în valoare de 15 milioane lei.
Compania încheie planul de reorganizare cu previziuni de contracte noi cu impact în industrie. În prezent, TMUCB SA are în derulare contracte de confecționare și montaj rezervoare metalice pentru combustibili în parc de rezervoare demontare coloane pentru CIECH GOVORA SA (fosta denumire Uzinele Sodice Govora), dar și reparare căi rulare pentru producătorul de aluminiu ALRO SA. În perioada de insolvență și reorganizare, TMUCB SA și-a menținut în vigoare toate certificările și autorizările, astfel că astăzi este pregătită să fie parte în contracte noi în industria ce a consacrat-o.
TMUCB SA încheiase anul 2013 cu datorii de 155,8 milioane de lei si active imobilizate de 39,4 milioane de lei. Intrată în procedură de insolvență în iulie 2014 pe fondul dezechilibrelorfinanciare, doi ani mai târziu, în noiembrie 2016, judecătorul sindic confirma planul de reorganizare propus de către CITR în calitate de administrator judiciar și care fusese în prealabil agreat de creditori. Obiectivul planului de reorganizare a fost continuarea activității principale, pentru care exista cerere, având în vedere prognozele de restabilizare și creștere a pieței construcțiilor, creșterea numărului de proiecte cu fonduri europene precum și experiența companiei în cei peste 60 de ani de activitate și măsurile aplicate de restructurare și eficientizare a activității.
În mai 2022, după aproape 8 ani de la deschiderea procedurii de insolvență, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare a societății și luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia companiei în activitatea de afaceri, anume ieșirea din insolvență.
În această primăvară constructorul Vega 93 a ieșit de asemenea din insolvență după 8 ani
Constructorul Vega 93 a ieșit de asemenea din insolvență în luna februarie a acestui an, după o perioadă de 8 ani de reorganizare.
În anul 2014, compania Vega 93, cel mai mare constructor din judeţul Galaţi, a intrat în insolvență la propria cerere, potrivit unei decizii a Tribunalului Galaţi. La acel moment, compania Vega 93 se afla în top zece cele mai mari companii din judeţulGalaţi şi se afla între primii 20 cei mai mari constructori din România.
Pe tot parcursul procedurii de reoganizare, Vega 93 a continuat susținut activitățile specifice de construcții precum și activitatea de valorificare active. Cifra de afaceri pentru 2021 a fost de 42 milioane lei pentru compania cu un număr mediu de 50 salariaţi, iar estimarea pentru 2022 este de 45 de milioane lei.
Printre proiectele importante realizate de Vega 93 SRL în ultimii doi ani se numără cele din Aeroportul Internațional Iași, printre care amintim realizarea unei piste noi cu lungimea de 2400m și extinderea platformei de parcare aeronave, lucrare de o complexitate deosebită (2020), și refacerea și modernizarea pistei NATO de decolare și aterizare la Feteşti (2021).
În perioada de insolvenţă (observaţie și reorganizare judiciară) au fost achitate datorii către creditori în sumă totală de peste 120milioane lei.
Despre TMUCB
În România, compania a realizat lucrări de succes la fabrici de medicamente, la rafinării de petrol cu o capacitate de 3,500,000 tone/an, la fabrici de piroliză cu o capacitate de 100,000 – 200,000 tone/an, la fabrici de polietilenă și polipropilenă de presiune înaltă și joasă de 60,000 t/an, la fabrici de sodă caustică și carbonat de sodiu de 80,000 tone/an, la fabrici de amoniac cu o capacitate de 100,000-300,000 tone/an, la fabrici de oxigen de 35,000 t/an și la fabrici de anvelope cu capacitate de 2,000,000 bucăți/an.
Alte proiecte notabile au fost la fabrica de cupru și zinc cu o capacitate de 30,000 t/an, la fabrica de titaniu și zirconiu, precum și la centrala nucleară din Cernavodă și la benzinării.
În ceea ce privește proiectele din străinătate, TMUCB SA a lucrat la rafinăria de petrol de 6,000,000 t/an din Banyas, Syria, la rafinăria de petrol cu o capacitate de 1,500,000 t/an, din Zarqa, Iordania, la rafinăria de petrol din Dunkerque, Franța la rafinărie de petrol (conducte si montaj) din Schwechat, Austria, la fabrica de ciment de 1,000,000 t/an din Sinjar-Iran.
De asemenea, compania a derulat contracte la fabrica de ciment de 2x 1,000,000 t/an Assiut II, Egypt, la rezervoarele de apă de 46,000 mc din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, precum și la fabrica de îmbogățire a fierului din Ucraina.
Alte lucrări realizate au fost în Kuwait, la conducte de țiței de 500 mm diametru, la conducta apă de răcire (de 2.200 mm diametru) la uzina de polipropilenă Shuaiba și la rezervoarele de depozitare petrol și la conductele de apă și petrol.
Despre CITR
CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro și distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești de impact.
CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, cu scopul de a crea un impact pozitiv în economie.
Comunicat de presa Finante Contabilitate